Planul de pace israeliano-palestinian, ultimele retușuri cu saudiții

Planul de pace israeliano-palestinian, ultimele retușuri cu saudiții
Publicat: 14/06/2018, 22:54
Actualizat: 09/01/2020, 14:29

Jared Kushner (ginerele prezidențial, care înte timp pare să fi re-obținut acces la informații sensibile), însărcinat cu rezolvarea problemei israeliano-palestiniene, și Jason Greenblatt, trimisul special al președintelui Statelor Unite în Orientul Mijlociu, se vor deplasa săptămâna viitoare în Israel, Egipt și Arabia Saudită. Scopul acestui nou turneu în regiune, care îi ocolește pe palestinieni, este (conform unui oficial al Departamentului de Stat) de a clarifica cu partenerii strategic câteva puncte din mult-trâmbițatul Plan de pace Trump. Apropo de parteneri strategici, Iordania nu figurează în traseul celor doi (acolo, ultimele două săptămâni au fost extrem de tensionate, cu ample proteste de stradă, regele Abdullah fiind nevoit să-și demită premierul și să facă promisiuni economice greu de ținut).

Ultima oară, surse foarte credibile din Administrația Trump declaraseră că planul de pace e ca și redactat și urmează să fie făcut public după Ramadan. La ora când scriu, Ramadanul s-a încheiat și va începe Bayramul. Cele mai recente informații dau ca sigur faptul că Planul Trump va fi, totuși, dezvăluit în cursul acestei veri, probabil în august. Timp destul ca Statele Unite să se pună de acord cu saudiții asupra ultimelor retușuri și să se asigure că premierul Benjamin Netanyahu nu va ridica obiecții la cele câteva concesii palide care, probabil, li se vor face palestinienilor. Pe de altă parte, consideră analiștii, prim ministrul de la Ierusalim e îngrijorat el însuși de momentul în care ar trebui să-i spună „nu” lui Trump (după mutarea ambasadei, acesta se bucură de o popularitate imensă în rândul electoratului Likud). Pe de altă parte, Netanyahu n-a fost și nu va fi niciodată bucuros să încheie un tratat de pace cu palestinieni, în oricare dintre variante (unul sau două state). Șansa de a se menține la putere și după alegerile care urmează este tocmai instrumentalizarea politică a problemei palestiniene.

În fine, nici Kushner, nici Greenblatt nu inspiră încredere palestinienilor. Cei doi evrei ortodocși practicanți nu și-au ascuns niciodată susținderea pentru Israel, după cum nu-și pot ascunde lipsa de experiență diplomatică. Însă palestinienii nu mai au încredere nici în obiectivitatea Americii. Au exprimat-o ritos, după decizia-dictat a președintelui Donald J. Trump din 6 decembrie în legătură cu recunoașterea Ierusalimului.

Înalți responsabili de la Washington au declarat ieri pentru cotidianul „Haaretz” că promisul plan de pace conține doar premise pentru negocieri și că, în consecință, e astfel alcătuit încât să nu impună nimic. De asemenea, aceștia au informat că președintele Trump refuză să discute cu altcineva decât cu Mahmud Abbas, liderul de la Ramallah. Abbas e bătrân (83 de ani) și foarte șubred. (Este, ce-i drept, cel mai rezonabil interlocutor). Sursele au oferit asigurări Haaretz că Donald J. Trump privește Orientul Mijlociu cu aceeași atenție cum a făcut cu Peninsula Coreea, explicând strategia sa geopolitică prin raportare la cea de business (conform lui Amir Tibon, corespondentul publicației în Statele Unite): „Președintele a ridicat Trump Tower și ce a făcut apoi? A construit alte cinci Trump Tower-uri. Nu s-a oprit la unul singur”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
VERDICT FINAL pentru Simona Halep: NU mai are nevoie să mai aibă niciun clasament
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Astronomii au observat lumina de la unii dintre cei mai vechi quasari din Univers
×